Tips & Tricks, Sfaturi Utile, Decor interior, Trenduri 2019
Trenduri de decor interior in 2019 – Top 10
Trenduri de decor interior in 2019, top 10, pentru o doza de inspiratie in decorarea casei tale dupa ultimele tendinte. Asa cum un nou an aduce inceputuri noi si schimbari, este timpul, de asemenea, ca elementele decorative si de design din casa ta sa capete o noua forma. 2019 este despre minimalism, glam, culori pastelate si naturale, materiale ecologice si multe alte trenduri despre care iti vom spune mai multe in articolul nostru.
Tranforma acasa in micul tau paradis si ofera-i in noul an o ambianta moderna si in tendinte. Pentru ca omul sfinteste locul, este foarte important, ca in decorarea casei tale sa filtrezi toate aceste noi tendinte prin prisma preferintelor si gusturilor tale. In acest mod, autenticitatea casei va ramane la locul ei.
10 trenduri de decor interior in 2019
1. Mobilier de lemn
In 2019 este foarte popular mobilierul de lemn, mai ales in bucatarii. Lemnul de culoare deschisa va aduce instant caldura si va mari optic spatiul, asa ca va fi un bun inlocuitor pentru mobila alba foarte in trend in anii trecuti. Bucatariile de lemn, in stil liniar, cu finisaj natural, sunt inspirate din stilul scandinav.
De asemenea, lemnul poate fi prezent si in alte elemente ale bucatariei, precum peretii sau podeaua.
2. Culori pamantii
Asa cum am mentionat mai sus, este recomandat sa ii conferi casei tale un aspect cat mai natural. In aceasta situatie, nuantele pamantii, precum portocaliu, bej, maro, diverse nuante de verde, vor da spatiului o atmosfera relaxanta si linistita. Aceste culori sunt ideale, in primul rand, in decorarea bailor.
3. Printuri florale
Printurile florale sunt in trend in continuare, atat in designul de moda, cat si in designul de interior. Designurile florale in stil Chintz creeaza o atmosfera clasica intr-o incapere, fie ca vorbim despre canapele, perne decorative, covoare sau alte obiecte de mobilier.
4. Tavan statement
Intotdeauna se pune accent pe peretii unei incaperi. Acestia trebuie sa fie de obicei cat mai excentrici si deosebiti. Dar tavanul a ramas in general neatins. Unul dintre cele 10 trenduri de decor interior in 2019 este transformarea tavanului intr-o piesa de rezistenta. Tapeturile cu diverse modele sau picturile pe tavan sunt un must anul acesta pentru a crea acel element surpriza intr-o camera.
5. Negru mat
Pentru un look chic si sofisticat intr-o incapere in tendinte in 2019, foloseste negru in abundenta, in special mat. Acesta va crea un contrast puternic, fie ca decizi sa il incorporezi printr-o piesa de mobilier, un covor sau chiar prin vopsirea unui perete.
6. Cat mai mult… metal
Metalul este un material mai neobisnuit in decorul de interior, insa din ce in ce mai popular in ultimii ani. Daca este folosit in mod echilibrat, acesta ii poate conferi casei tale un aspect foarte elegant. Introdu elemente metalice, cum ar fi candelabre, lampi, masute sau alte obiecte ornamentale in special in baie, dar si in bucatarie, pentru un look glam si futurist.
7. Perdele in culori vii
Unul dintre cele 10 trenduri de decor interior in 2019 vizeaza si perdelele. Perdelele transparente, cat mai fresh si viu colorate sunt obligatorii in 2019 si sunt un mod foarte simplu de a crea un element de decor foarte atractiv. Acestea pot schimba in totalitate aspectul unei incaperi si pot fi acea pata de culoare absolut necesara intr-o camera.
8. Elemente textile suspendate de pereti
In ceea ce priveste decorul peretilor, tablourile si picturile incep sa fie inlocuite de diverse tapiterii cu modele minimaliste si moderne, in culori pastelate, care sa ofere geometrie si originalitate intr-o incapere. Aceste tapiterii pot fi foarte bine completate cu perne decorative pentru un impact vizual puternic si unitar.
9. Covoare suprapuse
Un alt element de decor interior foarte important este si covorul. In spatiile mari, un covor bine ales poate da o cu totul alta infatisare locului. Daca un covor poate aduce magie intr-o sufragerie, doua covoare suprapuse vor dubla acest efect. In livingurile cu mobilier deschis, covoarele in nuante neutre vor fi completarea perfecta. Asadar, covorul de la baza trebuie sa fie simplu si foarte mare, iar deasupra poate fi adaugat un covor pufos cu un design modern, care sa vina in completarea mobilei.
10. Materiale organice
In 2019, facand un pas inainte spre noi trenduri, facem in acelasi timp si un pas catre natura. Elementele decorative create din fibre vegetale (trestie indiana, ramura de salcie, agava, cocos, fire de iuta) aduc o nota eleganta casei tale, dar si un strop de caldura. Fotoliile sau scaunele facute din aceste materiale pot fi un element de design ideal atat pentru interiorul cat si exteriorul casei tale. De asemenea, printurile vegetale si tropicale sunt foarte in trend in 2019.
Speram ca ti-au placut aceste trenduri de decor interior in 2019 si ca acest articol ti-a oferit doza de inspiratie de care aveai nevoie. Pentru a te ajuta sa iti mobilezi casa asa cum visezi, nu ezita sa ne contactezi, iti stam cu placere la dispozitie. Tu ce trenduri de decor interior te-ai decis sa urmezi in 2019?
About Author
Comments are closed
Comentarii recente